Răsăritul


La începutul primăverii soarele răsare pe la şase jumătate, aşa că dacă vrei să fii acolo, trebuie să te trezeşti devreme. Traversezi oraşul ca o scurtă drumeţie pe un drum abrupt amenajat cu scări și ajungi pe Cetăţuie, la cruce. De sus totul se vede mai bine. Afara e deja lumină şi cum ai ajuns mai devreme, te aşezi pe o bancă şi aştepţi. Departe undeva or să latre nişte câini. Altfel ar fi o linişte profundă. La picioarele tale, oraşul dă impresia că se trezeşte şi fascinat, uiţi pentru ce eşti acolo. Orizontul se luminează brusc şi o buză portocalie se iveşte de după dealurile ce îmbrățișează orașul. Lumina se revarsă în valuri oranj peste oraş, o portocala ce crește în intensitate cu fiecare secundă. În timp ce stai prostit cu aparatul de fotografiat în mână, dar încă nu destul de târziu ca totul să devină un eşec, te apuci şi fotografiezi. Uiţi de timp, surprinzi acelaşi cadru de prea multe ori şi tot nu te poti hotărî să te opreşti, până când lumina devine albă, orizontul mai puţin interesant, oraşul mai murdar. Apoi, mulţumit de spectacol, îţi spui în gând că ai început ziua bine şi cobori înapoi pe străzi, acolo unde te simţi mic, unde lumina e mai puţină, sentimentele mai vagi și unde nimeni nu pricepe de ce zâmbeşti.


Advertisements

One Reply to “Răsăritul”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s