Aventuri cu Iamănene


Mă trezesc eu frătiuc într-o zi, asta se întâmpla anul trecut aşa prin toamnă, că-i musai să ajung de la Alba la Cluj.  Şi zic mă trezesc că era taman ora la care un om normal se gândeşte să-şi aşeze masa şi trage ocheade cu subînţeles spre perniţă. E drept, nu se întunecase încă, aşa că varianta aia cu “ia-mă nene că-ţi platesc” părea la îndemână. Mâzgălesc un CJ pe foaie şi stau cu ea pe marginea drumului să-şi belească nenii şoferi ochii la ea. Rucsacu în spate, geanta jos, lângă picior. Se apropie un tir, semnalizează, trece la un centimentru de geanta mea şi opreşte. Eu mă trag în spate în ultimul moment, vai ouăle mele (din geantă) zic, apuc geana în grabă şi mă duc să văd, mă ia ori nu mă ia? Cică merge la Cluj, că mă ia, că mă urc, că bune toate. Închid uşa, omu’ pleacă, eu aşez geanta lângă scaun, ridic piciorul să-i fac loc şi ating preţioasa tapiţerie de pe uşa nenelui. “Vezi bă că-mi murdăreşti tapiţeria!!” Eu disperat, dau cu mâna să se ducă, nu se duce. “Las-o acu, zice, că opresc la Lukoil în Teiuş şi-o speli.” Mă uit la el, ridic a treia sprânceană, el nu mai zice nimic, eu iară. În spate în dormitor, că ştiţi cum au tirurile, mai e un tip, tinerel şi tare tăcut. În fine ajungem în Teiuş, opreşte omu la benzinărie, alimentează, spală parbrizul de cinci ori, în cele din urmă deschide uşa de la mine şi cu o cârpă şterge urma. “Ai noroc bă, zice, că nu te-am pus să speli toată cabina!”. Eu tac că deh, o fi avut o zi proastă nenea. Plecăm din nou la drum, de data asta cu gânduri de mai bine, şi mai departe. Prin Aiud, unui altuia i se sculase să meargă la Cluj, pe marginea drumului. Nenea şoferu, e conştient că are ditamai tiru’ şi-i poate lua pe toţi aşa că trage fericit pe dreapta să-l mai ia şi p’ăsta. Ghinion, zic. Tirurile au numa două locuri, adică ăla pe care stau eu şi ala pe care stă şoferu’. Nu-i bai îşi zice el, lui, apoi mie, “Haide, te descalţi şi te bagi şi tu acolo în spate în dormitor!” “Nu mă desculţ nene! Cel puţin n-ai vrea…” Şuieră omu’ printre dinţi ceva, eu mă fac că n-aud. “Nu-i bai! Staţi acolo cum vreţi. Eu am scaun…” Vine nenea ala de afară, ne înghesuim, pornim iar la drum când, hopa, întrebare. “Bă, tu ăsta din spate, cât ai zis că-mi dai până la Unirea?” 4 (patru) lei nene!” “Păi tu crezi mă, zice, că pe banii aia te duc până în Unirea? 10 (zece) lei sau te dau jos!!!” “Dă-mă jos!” (ăsta tinerel fără politeţuri, vădit ofticat) Nebunu’ trage pe dreapta, pe drum cu o singura banda pe sens, blochează circulaţia să-l dea pe ăsta jos.  Trage copilu păpucii în talpe şi o ia la goană fără nici o vorbă. Mă uit lung după el, şi-mi doresc să fiu în locul lui. Zbang! Stai acolea şi taci, că numa ce-ncepu’! Continuăm drumu, discuţia într-o singură direcţie, ca şi drumu’. “Că ce nesimţiţi e tinerii în ziua de azi, că nici o vorbă frumoasă nu poate să spună unui domn(??) mai în vârstă.” Spune-ţi-aş eu una. Dar tac. Uneori Clujul ăsta e un loc foarte îndepărtat. Credeţi-mă pe cuvânt. Kilometru după kilometru, încerc să mă îndepărtez, să las timpul să treacă, să mă trezesc odată în Cluj, să pun piciorul pe asfalt. Visez cu privirea în gol, conversaţia nenilor trece pe lângă mine ca marfaru prin gară. Deodată se întunecă totul! O mână maaaaaaaaare, păroasă se apropie cu viteză, îmi dă una în piept şi mă aruncă pe spate, în patul ălă, în care deja stăteam pe jumătate. “STAI JOS CĂ-I POLIŢIE!!!!” Eu nemişcat, nu respir, mai mai să pun mâinile după cap, de parcă mă saltă mascaţii (hahaha!) “Bine nene, urlă dacă vrei, dar data viitoare nu mă mai atinge!!” Spre marea mea mirare, tace. Nici o problemă. Aproape mai încasez una după nici 10 minute, mă feresc în ultima clipă şi fac pariu că dacă m-ar fi filmat un profesionist, aş fi fost ca Neo în Matrics. Gata îmi zic, până aici, tataie. Îi arunc o privire de apucat şi încrucişez braţele pe piept. Să te vedem.  Nenea se porneşte să ne povestească că ce aventuri a avut el pe şosea. Bagă mâna pe după scaun şi scoate o ditamai sabia ninja nene, de mi se ridică păru în cap! Mă şi văd ajuns în Cluj, în pungi de un kil… “Asta am luat-o în maşină că mai iau la ocazie şi unii nu vor să-mi dea cât le cer!” 

În fine, să nu o mai lungesc. Ajungem în Cluj. Când? Cum? În cât timp? Nu stiu. Nenea celălat coborâse mai devereme. Eu singur cu nenea. Ajunge la semafor. “Eu o iau spre Zalău. Te las aici. 15 (cin’şpe) lei te costă.” Mă apucă dracii. Dacă mă taie, mă taie. “10 lei, zic, cel mult!!” Se hoalbă la mine cu ochii ieşiţi din cap. “15 lei, nene, e preţul la Dacos, liniştit, pe scaun, fără să stau înghesuit, fără pumni în piept, fără gălăgie. Pe lângă asta mai sunt şi student. Studenţii sunt saraci, nu ştii?” Asta nu poate să creadă.  Scot 10 lei şi îi întind. Mă priveşte în ochi, îmi ia banii din mână, îmi ia şi portmoneul şi mai scoate din el ultimii 2 lei pe care îi aveam. Îmi iau portmoneul şi sar din cabină, o tai la pas mare spre casă. Din fericire pe propriile pricioare. 

Pe data viitoare fraţilor! Poveste e adevărată, şi nici nu e singura. Pe cuvânt de cercetaş!

Advertisements

5 thoughts on “Aventuri cu Iamănene

  1. buuun, de mult nu am mai ras asa… si te plangi ca transportul de persoane costa mult.
    Nu-ti convine? Ia TIR-istul ninja… si te trimite in rai (la pret de Dacos).

    Like

  2. esti tare:D…am ras pe cinste;))
    parca am citit “amintiri din copilarie”:))[in loc de crenguta…apare dario:D]…

    Like

  3. Eu sunt surprins. Demult nu am mai auzit de camionagii chiar atât de amărăşteni încât să fie disperaţi după mărunţiş.

    Like

  4. In ziua de azi nu ma mai mira nimik, dar m-am amuzat teribil…desi nu as fi vrut sa fiu in locul tau

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s