7 (şapte) regrete


1. Că nu mai stiu să găsesc circumstanţe atenuante atunci când cineva îmi greşeşte, cu voie sau fără voie. Că oamenii nu mi se mai par aşa de frumoşi cum îi vedeam până acum câţiva ani.

2. Că nu mai pot să consider iubirea ca fiind ceva ultim, absolut. Nici că ea e esenţa vieții şi condiţia restaurării fiinţei umane.

3. Că nu mai ştiu să scriu versuri.

4. Că trece timpul şi-l simt că trece degeaba, fără ca eu să realizez nimic care să conteze.

5. Că am acceptat atâta timp să fiu o povară pentru alţii când puterea de a ieşi la capăt cu toate cele ţinea numai şi numai de mine.

6. Că am avut curajul să mă joc cu inimile, sentimentele şi vieţilor altora când ştiam bine de la început cum se va sfârşi totul.

7. Că m-am născut în România, cu toate că asta nu e deloc vina mea. Sau că n-am plecat de aici când am avut ocazia din cauză că mai credeam că are să o ia pe drumul bun şi ţara asta.

Advertisements

8 Replies to “7 (şapte) regrete”

  1. Offf, ce trist trebuie să fii fost cînd ai scris astea. Îți dau eu 7 motive să te bucuri. Poate nu dimensiunea bucuriilor nu o echivalează pe cea a tristeților dar..încerc..’cause you’ re my best friend! Bucură-te: 1.cînd te gîndești că cineva te iubește de cînd se știe pt că ești ceea ce a căutat la un prieten; 2.că iubirea are mai multe dimensiuni și dacă pe cea absolută n-o mai întrevezi, există iubirea pe care i-o poți purta veșnic unui prieten (și poate o vei simți cîndva); 3.că știi să scrii proză și chiar foarte frumos (numa că ți-e lene 😛 ), alții nu știu să scrie nimic; 4.că totuși n-ai 60 de ani ci 22 și încă mai este timp!ai potențial, frumusețe interioară cît duce carul și ai creier și talent!!!ceea ce este cel mai important!(spune că „timpul nu mai are răbdare” doar atunci cînd ne vedem ajunși la „apus” și noi tot ca la „răsărit” am rămas);5.cei pt care ai fost „o povară”, cum spui tu (deși nu cred că este așa), vor ajunge în cîțiva ani ei înșiși „o povară” și atunci va fi momentul să le răsplătești efortul și sprijinul 😉 (căci aici e un schimb de datorii inerente existenței noastre);6.pt asta nu te condamn că am făcut-o și eu și am primit-o cu vîrf și îndesat în doar cîteva luni, însă totul poate fi răscumpărat prin acțiunile noastre viitoare..so, be good! 7.dacă te-ai născut în Romînia înseamnă că nu trebuia să te naști în Africa..încearcă să fii fericit aici cu ce avem, că avem multe numai suntem noi orbi și nemulțumiți! olandezilor le merge bine dar sunt oameni reci, foarte reci (nu ti-ar fi plăcut acolo!); italienilor le merge binișor și-i doare-n șpiț de toți dar is proști de dau în gropi, majoritatea dintre ei! (acolo ai fi mîncat pietre de moară, te asigur!) americanii se cred buricul pămîntului numai că îi fut în gură toți romînii, că-s de vină pt tot :))știu că am zis că nu mai înjur dar noh :P.Nu, buricul pămîntului care se cred li s-a cam dezvîrtit și crede-mă, ai niște dureri în jurul burții cînd pățești așa..Pffoioioiiii!N-ai vrea să știi, io știu! ce să mai zic de spanioli! le merje ghini, au fotbal de să-ți bați copiii dar îs niște drogați toți de cînd au ieșit de la mă-sa(o știu din surse sigure 😉 )..și se curăță repede din cauza asta 🙂 Mnoh, măi draghe ghiocel, te-am făcut să te hlizești? o liecuțîcă, așee..un pchicuț 😀 că hai noh, rîzi! te iubesc de cînd mă știu! :*

    Like

  2. 😀 iooooiii, Adrenalină ce mi-s! Ți-am dat un comment mai lung decît postul tău 😛 Mă străduiesc să scriu mai puțin pe blogul meu bleg și-ți bag ție cenzura 😀 Mno, sănătace! p.s: corectează tu greșelile din comment că văd ca buha ziua. Muah!

    Like

  3. P.P.S: În sfîrșit a dat domnul să mai postezi și tu ceva! 😛 Hai că mă ierți că nu mă mai opresc, avînd în vedere că-s sedată și beată de somn. fac și eu o pauză de la scris licența asta pe care am făcut-o cu viteza avionului cu reacție, turbat! 😀 Chiar gat, acum serios!:)

    Like

  4. OFFF, nu fi copil Dario, chiar dacă eşti! :))
    Hai sa le luăm la rând:
    1. Oamenii sunt frumoşi, trebuie doar să înveţi să-i priveşti cu sufletul, să încerci să-i întelegi şi sa le găseşti circumstanţe atenuante ori sa accepţi scuzele atunci când înţelegând motivatia care i-a determinat sa facă un anumit pas ajungi la concluzia ca fiind în locul lor ai fi procedat probabil la fel. Nu toţi oamenii vor fi frumoşi, dar vei găsi măcar câtiva pentru care vei fi dispus să-i tolerezi şi pe ceilalţi. Cum face de altfel şi Dumnezeu, de dragul celor puţini şi buni ne rabdă pe toţi.
    2. Fiecare iubire este ceva ultim si absolut. Altfel nu este decât o jalnică imitaţie.
    3. Darul de a scrie versuri nu se pierde niciodată, este parte a sufletului tău şi aşa rămâne, trebuie doar să ajungi să trăieşti iarăşi în mediul potrivit. Trandafirii nu înfloresc în zăpadă.
    4. Nimic nu este degeaba. Chiar daca acum aşa simţi, vei înţelege cândva că prin ce treci acum, bun sau rău, devine parte a ta, te formează şi te defineşte. Cândva, peste ani, îţi vei dori să mai ai odată douăzeci de ani şi să ai pseudosentimentul inutilităţii pentru că asta denotă “naivitate”. Mai târziu vei învăţa să te minţi frumos, să faci tot felul de mici şi nesemnificative chestii dar să le consideri importante. Sper însă că vei evita această capcană şi vei ştii să acorzi mereu atenţie lucrurilor cu adevărat importante, cele pe care le poţi iubii.
    5. Da, aşa-i! Iar Superman s-a născut la 25 de ani în floarea vârstei, a puterii şi a înţelepciuni. La fel şi toţi ceilalţi, numai tu te-ai născut copil si a trebuit să creşti, numai tu ai avut slăbiciunea de a accepta să aibă alţii grijă de tine. Vezi, foarte mulţi au avut “înţelepciunea” de a se lăsa de şcoală pentru a fi pe picioarele lor aşa că la douăzeci de ani erau deja cineva. De cele mai multe ori holoangări pe şantier sau îngrijitori de animale, ceea ce este deja carieră şi întreaga lor viaţă va fi viaţă. Se poate trăi şi aşa…întrebarea este dacă merită.
    6. Fiecare se joacă. Aşa cum tu te-ai jucat cu unii şi cu unele aşa s-au jucat şi ceilalţi. Tu eşti mai vinovat pentru că ştiai rezultatul? Oare? Dacă tot ai puterea de a vedea în viitor atunci cu siguranţă şti că şi situaţia de acum este doar de moment, trece şi vine ceva mai bun.
    7. Dacă te-ai fi născut în alta parte poate ai regreta că te-ai născut tocmai acolo. Este o trăsătură omenescă fundamentală acela de a nu ne simţii bine acolo unde, când, cum sau cu cine suntem. Vezi “Micul Prinţ”-Antoine de Saint-Exupery. Trăieşte în noi mereu gândul ca în alta parte, în alt timp, altfel sau cu altcineva ar fi mai bine. Şi când ajungem acolo vrem iar altceva. Dacă nu ar fi aşa atunci am fi încă în pom şi cel mai frumos vis al nostru ar fi despre nişte banane coapte.
    În privinţa sitaţiei dezastruoase din România îţi dau dreptate, prea curând bine nu va fi. Dar există mereu o zi de mâine, eşti tânăr, graniţele sunt deschise şi vei mai avea ocazia să pleci dacă asta îţi doreşti. Indiferent cum ar fi…sper că şti: în persoana mea ai un prieten care oricând poate te ajută. Fă un semn când e cazul.

    PS. Eu regret 4 lucruri. Cele pe care nu le-am făcut:
    -Am refuzat o blondă superbă, educată şi cuminte de dragul uneia care îmi era prietenă. Am aflat apoi că prietena mea nu refuza nimic.
    – Nu am pus piciorul în prag când ar fi trebuit. Dacă o făceam aveam acum un copil de 10 ani
    – Nu am acceptat din orgoliu ajutorul cuiva deşi el mi-l oferea ca prieten
    – că nu sunt destul de ambiţios cât să mă las de fumat.

    Like

  5. Aualeu `manca-ti-as ce colectie de clisee si sterotipii,ce animal sensibil pari dupa ce ai dato pe aia cu iubirea,
    Paremise sa nu mai “stii” prea multe, te pomeni ca le uitasi.

    Like

  6. Ciudat … Daca privesti al 7-lea regret… Cati oameni gandesc ca tine si se lovesc de tine , toti pastrand tacerea. Daca ati avut “acel curaj” sau “putina inspiratie” ati fi plecat toti din tara. Problema mare e ca tot de oamenii astia te-ai fi lovit si dincolo de granite. Man! Tu cunosti viata… Singurul regret? Priveste in sus… si gandeste-te la ce ai fi putut fi… si la ceea ce esti acum. Si apropo. Nu regret… Ci considera un nou inceput… Cat inca mai putem mishca… Nu-i asa?

    Like

  7. totul porneste de la increderea in oameni pe care n-ai voie sa o pierzi. si increderea in tine e importanta, la fel de importanta.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s