Aş vrea să nu mai plec niciodată


2Noiembrie îşi scutură în prag încălţări noroioase, octombrie tuşeşte îngheţat prin ferestre. Oraşul imens respiră rece, se zvârcoleşte într-un ritm nebun. Blocuri cenuşii se înalţă ca nişte imense turnuri dintr-o fortăreaţă în care figuranţi anonimi se privesc duşmănos.

E frig. Oraşul ăsta e într-o goană absurdă, o cumplită agitaţie: vântul şi oamenii se grăbesc împreună… Iar eu te aştept.

Te aştept şi frigul viclean se strecoară în mine: cu îndoieli şi teamă, cu resmnare, împietrire sau tristeţe tomnatică.

Undeva, în noapte, prin subterane, metroul ce te poartă traversează oraşul. Aceleaşi expresii apăsătoare, aceiaşi oboseală în ochii călătorilor.

Te aştept.

Acordurile sublime ale unei ploi în noiembrie răsună în căşti, o simfonie ce-mi pătrunde până în adâncimi. Îmi e dor de tine şi te aştept. Mi-e frig.

Oraşul rămâne împietrit, o pictură murdărită cu un amestec odios de cenuşă şi negru. Oraşul întreg tace acum când te văd, râsul ca de cristale ciocnindu-se îmi e de azi muzica ce mă leagănă şi-mi dă voie să visez. Aveam nevoie de tine, de muzica ta, de mâinile calde şi zâmbetul tău. Aveam nevoie de pata de culoare ce-mi eşti, albastru turquoise, cum e uneori cerul, ca să pot să-mi zugrăveasc lumile, din nou, prin cuvinte.

Oraşul ne pierde pe străzi. Dansul lui decadent porneşte din nou, năvalnic, ca sângele ce-mi zvâcneşte prin vene. Mâna ce-ţi ţin mă topeşte. Luminile oraşului au găsit în ochii mei apa în care să reflecte.

Toamna şuieră în urma noastră. Nu mă auzi… dar şoptesc… aş vrea să nu mai plec niciodată.

Advertisements

2 Replies to “Aş vrea să nu mai plec niciodată”

  1. Si vantu ce acum doar adie ii sopteste ca vii, parfum si miresme deoadata ma inunda, te simt mai aproape, parca te-ating, deschid ochii- vreau sa te vad… esti doar o himera ce mistuie in mine puteri si dorinte si inalte simtiri si faci totul sa tremure indata ce valul ridici. E intuneric, mi-e frig.

    Like

  2. Ai sa fii mare si-ai sa pleci intr-acolo, unde ti-ai dori sa fii..si departe de mine, de noi, de discutiile interminabile pe care le purtam acum nestingheriti, ajutati mereu de priviri graitoare, vei scrie candva “as fi vrut sa nu fii plecat niciodata!” dar eu ma voi grabi spre tine, cum altfel as putea trai in liniste fara jumatate din mine..? si-am sa scriu si eu “as vrea sa nu mai plec niciodata!” Tot va veni timpul cand distanta va fi un noian rece, de tristeti, intre noi, cand suflete pereche o va face mai mare, pe el, mai rece, pe ele, mai profunde..dar vreau sa cred ca niciodata nu vor face pierduta prietenia ce ne leaga acum!
    P.S: cel mai dor mi-ar fi de ceaiurile pe care le bem lacomi impreuna 😛

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s