Aventuri cu “Ia-mă nene că-ţi plătesc” II


Dacă aş încerca exact să spun când anume s-a întâmplat ceea ce vă povestesc, există posibilitatea să greşesc. Eram prunc, era toamnă şi mergeam la Satu Mare. De la Alba Iulia la Satu Mare e o distanţă bunicică da nu face nimic. Mă duce fratimiu cu maşina până în Oradea, că are drum încolo. “Nici un stres” mă îmbie.” Te las exact pe drumul care duce la Satu Mare şi în două minute eşti în maşină. Îţi dau o diagramă şi şoferii de camion, cum te vad te iau, că eşti de-al lor”  Eu naiv. Mă dau jos în locul cu pricina, fratimiu o porneşte spre treaba lui. Mă postez într-un loc fericit şi ridic cu mândrie diagrama. Opreşte o maşină cu numere de HU şi o doamnă cu o română cam dubioasă mă întreabă dacă e bine spre Satu Mare. “Toooooooot înainte!” dacă fratimiu aşa o zis, aşa o fi. Din păcate maşina dumnealor era plină aşa că mă întorc la întins mâna. Timpul trece fără evenimente: o oră… două… trei…

În cele din urmă pe marginea drumului vine încet un bărbat. Pe la 35 de ani, aşa, cam bronzat şi cu şuviţe de alea blonde, mişto. Pe umeri tatuaje, scheleţi, balauri, şopârle, etc. Se uită la mine, se uită la diagramă… “Bă, tu nu eşti sofer cum nu-s eu popă!” Îi explic ce şi cum, omu ascultă serios. “Ce fraier eşti!” zice. “Păi nu stai bine aici dacă vrei să mergi la Satu Mare. Asta-i o variantă de ocolire care duce în oraş.” În fine, se angajează omul să-mi oprească o maşină care să mă ducă în locul exact e unde se ia ocazie spre Satu Mare. Între timp îmi povesteşte că şi el a fost şofer numa că lucra în Constanţa în port. Aflu cu tristeţe că omul fura constant chestii din lucrurile care se îmbarcau pe vapoare şi că unul din colegii din firmă l-a dat în gât. Dar că acuma a ieşit, şi că-l ştie pe nenorocit şi că de aia e acolo că acuma a ajuns în Oradea, să-i ia gâtu. Eu ce-i pot spune… Îl iau cu frumosu’  că “Domnu’, de ce să-ţi nenoroceşti viaţa de tot pentru cineva. Că trebuie să ne mai iertăm unii pe alţii”  Omu se uită la mine cu o figură fioroasă de zic “Acu-mi ia gâtu!” apoi se porneşte să râdă pe îndelete. Eu clipesc des, mă uit la el nedumerit. Îmi dă o palmă sănătoasă peste umăr: “Glumesc copile. Am venit şi eu acasă la Oradea să-mi văd nevasta şi copilul că nu i-am văzut de 2 ani jumate!

În cele din urmă îmi opreşte o maşină, tipul mă duce în locul în care ar fi trebuit să stau de fapt pentru a merge la Satu Mare. Prietenul meu mă salută cu “Copile să te ţi de scoală şi de lucruri cinstite că altfel ajungi rău. În viaţa asta nu ai timp de greşeli.” În ochii lui văd sinceritate, regrete şi în final un om bun.

Până la urmă am ajuns în Satu Mare cu trenu. Se înserase şi am preferat să o iau pe jos, prin oraş spre gară decât să stau noaptea la ocazie. Ce s-a întâmplat în Satu Mare atunci e o altă poveste…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s