Durerile bufonului


Imaginati-va cât de amuzant: un bufon plângând, tânguindu-se în spatele maştii pentru dureri pe care voi spectatorii nici măcar nu le bănuiţi. Un clovn ce zâmbeşte cu gura până la urechi către copii zburdalnici şi fericiţi ce-l îmbulzesc din toate părţile ca să primeasca baloane colorate.

Tresare la fiecare chicotit de bucurie, se zbate în cea mai murdară cenuşă de neputinţa existenţei sale. Iar spectatorii aplaudă! Luminile îl orbesc şi ascund lacrimile ce-i strică machiajul. Se sterge cu mâneca colorată în roşu şi verde iar haina îi distruge zâmbetul fals, masca neadevărului. Toţi râd dar numai el, bufonul, ştie ce află dincolo de râsetele lor: aceleaşi dureri.

Într-un final spectatorii realizează cruntul adevăr şi se privesc unul pe altul. Veşmintele li se schimba în roşu şi verde. Hilar!! Un bufon care plânge şi distrează bufonii ce-l privesc! Sala devine o scenă uriaşă, cu spectatori şi actori deavalma, cu unii ce plâng şi alţii ce râd de cei care plâng.  Spectacolul e savuros, dar păcat că n-are cine să-l guste.

Nimeni nu pricepe care sunt cu adevărat durerile lui. Ale bufonului…

 

Advertisements

6 Replies to “Durerile bufonului”

  1. Spectatorii-s plantele acelea care vegetează și consumă, despre care noi bufonii chinuiți, hliziți sau jeliți ne întrebăm: „Oare cum pot fi atîîît de nepăsători?? oare ei nu se întreabă..?”
    Sunt spectatori în lumea ca teatru și-s cei mai nesuferiți, cu toată vegetarea lor îmbîcsită..

    Like

  2. un om se duce la psiholog si ii spune ca e cel mai nefericit om din lume, sa-l ajute! doctorul ii spune ca trebuie sa mearga la Bufonul orasului. El e cel mai amuzant om din lume si e imposibil sa nu il faca fericit. Omul se apuca de plans.
    – De ce plangi, omule?
    – Pentru ca eu sunt bufonul orasului…

    Like

  3. @rozforever …am auzit povestioara ta in Watchmen si mi s-a parut de-a dreptul edificatoare pen tru mesajul pe care am dorit sa-l transmit. nu-mi place sa ma repet, dar fie, am mai scris acum 3 ani poezioara asta:

    Am rămas cu ochii-n soare
    În lanurile de culori
    Ca o meschină sperietoare
    Pentru armatele de ciori.

    Pitic de circ, un măscărici,
    Ce suflet caraghios, ciudat
    Iubito uită-mă aici
    În oraşul rece, demodat.

    Nu îmi vorbi, sunt clovnul colorat
    Mult prea distrat, cu zâmbetul sucit
    Nici nu privi, ar fi păcat
    Să râzi de-un biet nefericit.

    Uitat în cânt de carnaval
    Voi fi mereu bufonul trist
    Distrând oraşul medieval,
    Iubito uită că exist!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s