adio


Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi pare mai ireal totul, cu atât îmi pare mai rău că n-am ştiut să cunosc mai bine tot ce ai iubit şi ai urât, tot ce ai uitat şi tot ce ţi-a dat insomii. Nu pot să te percep altfel decât aici, parte din viaţă, de asta nu am vrut să-ţi văd trupul zdrobit de asfaltul care îţi făcea atât de urâtă lumea. N-are rost să mă gândesc ce ai fi putut fi, nici că prin ideile tale ai fi schimbat lumea. Însă ai să rămâi mereu un avatar al curajului, al superiorităţii, al vieţii. Ai să-mi fi ca o umbră de acum încolo prietene, mereu cu mine, în mine, inspirându-mă, dându-mi curajul de a trăi, de a fi tot ceea ce pot fi. De a îmi lua privirile de pe lucrurile neînsemnate şi a le căuta pe cele valoroase.

Nu pricep de ce a trebuit să fie aşa, dar îţi multumesc pentru ce ai fost până aici. De acum “dincolo” nu mai e misterul despre care vorbeam atât, misterul care ne aţâţa imaginaţia. Oriunde ai fi, pe malul râului sau parte din noi toţi, între îngeri sau între diavoli, tu cunoşti adevărul de acum şi cred că asta îţi aduce liniştea. Trăieşte liber, prieten drag, în viaţa pe care noi n-o putem vedea.

O să-mi amintesc de tine la fiecare cana de cafea pe care n-o putem bea amandoi, or să-mi curgă lacrimi de fiecare dată când scriu ceva şi o să vreau să-ţi cer părerea. Am să plâng la fiecare film bun pe care aş vrea să ţi-l recomand.

Mi-e durerea prea mută, adio acum,  sper că eşti acolo unde ţi-ai dorit să fi!

Advertisements

2 thoughts on “adio

  1. Din timp, in timp simtim absolutul adevarului. Si uneori, numai gandul este luntrea ce leaga cele doua existente. Nu esti singurul care simte durerea despartirii, si “de ce-ul” tau se ridica spre cer printre ecourile “de ce-urilor” noastre… ale tuturor. Suntem tesuti din fire de dor, si suntem prea firavi uneori pentru a fi carpiti.
    Nu pot sa spun decat atat… Iti inteleg durerea.
    (Am pierdut si eu 2 colegi si prieteni…)

    Like

  2. Nu-mi amintesc să-l fi zărit mai mult de o dată, preţ de câteva clipe, când am făcut scurt cunostinţă. Cu toate astea, până şi pe mine m-a încercat o părere de rău că nu l-am cunoscut mai bine, un regret pentru neputinţa de a face ceva ca să fie altfel. E absurd! Sau poate nu. Suntem responsabili unii pentru ceilalţi mai mult decât conştientizăm şi cred că pe toţi ne apasă o vină colectivă a incapacitaţii sau indolenţei noastre de a uita preţ de mai multe clipe de noi pentru alţii. Că ne cunoaştem sau nu, suntem cu toţii verigi ele aceluiaşi lanţ, fragmente, chiar daca minuscule, ale unui singur mare organism. Vorbesc şi eu când parcă e de prisos a mai spune ceva… : Hold on to people they’re slipping away! http://www.youtube.com/watch?v=iOUJmZQ8NCM

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s