Plecăm pe Marte!


În septembrie 2022, un echipaj format din 4 astronauţi va porni în cel mai ambiţios voiaj din istoria umanităţii. Călătoria de 7 luni în spaţiu îi va duce pe cei 4 pământeni pentru întâia oară în istorie (oare?!) pe Marte, loc în care se vor stabili. Vorbim de o iniţiativă sută la sută susţinută din surse financiare private şi asta înlătură multe suspiciuni. Colonia marţiană se va îmbogăţi ulterior, o dată la 2 ani alţi oameni urmând să fie trimişi pe planeta roşie până ce numărul coloniştilor va atinge numărul de 40.

E un vis frumos dar nu pare să fie prea mult? Să renunţi la Pământ pentru totdeauna pentru o planeta stearpă, scăldată în radiaţii pe care temperatura medie se situează undeva la -60 de grade celsius? Să-ţi petreci viaţa într-un costum explorând necunoscutul. Subliniez că astronauţii care vor fi aleşi pentru expediţie vor părăsi Terra pentru totdeauna. Eu zic că aventura merită. Îmi place să cred că Marte ascunde secrete şi că mergând acolo şi descoperindu-le va schimba modul în care ne raportam la noi înşine ca specie. Şi dacă nu vom descoperi nimic din ce ne aşteptăm, important e primul pas pe care îl vom fi făcut spre alte minuni şi orori aflate dincolo de atmosfera confortabilă a planetei noastre.

Programul complet şi stirile oficiale legate de subiect le găsiţi AICI.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s