Can you feel my season?


You felt  warm – for a second – my peace and my war.

You were the lioness, I was the king.

Did you forget who we were

or do you still dream of the Spring?

 

I held you – as we gazed at the stars, 

and I felt you fading away – that was a bummer.

Alone I walked through the Gardens of Mars 

and vainly I waited for Summer. 

 

The rays of my sadness were sharp as a knife,

you are a storm and I sank to the bottom.

Sick of the turmoil of this life

I covered myself with the leaves of your Autumn.

 

A tremble – cold as a snake – slowly creeps from inside –

you feel glacial, your nights ache like a splinter.

Tell me dear, surrendered to your pride,

can you deal with your Winter?

 

Advertisements

Trimite Doamne corbii


Trimite Doamne corbii
Că e oraşul îngropat
Şi-alunecă, în stradă, orbii
Pe trotuarul îngheţat.

Cu aripile negre
Păsările văduvite
Vreau să dea ocol
Căci prea pustiu
E câmpul
Şi e gândul gol.

Trimite Doamne corbii
Că iar s-a pornit să cearnă
Zăpadă în sufletul meu
Dintr-o prea lungă iarnă.

Refugiu devastat


Simţeam că sufletul mi-e cald

O vreme.

Acuma nu mai simt decât

Un frig nebun ca iarna.

.

Credeam că pot să cred în tine,

Că tu mă ştii, că mă-nţelegi,

Dar sunt trădat şi prin ruine

Simt apăsarea unor uitate fărdelegi.

.

Ultim refugiu îmi era credinţa

Şi-l aflu iată, devastat.

În vid mă zbat, şi neputinţa

Mă face să apar, un suflet îngheţat.

din 25 Ianuarie 2006

Ianuarie ideal


Fărâme de culori
Şi scrum de flori, pustii
Am hotărât să-mpodobească
Gândurile mele cenuşii.

Flori de scrum, cenuşă
Şi gândul necurat
Îmi acoperă în iarnă
Sufletul înfrigurat.

Un zid de nepasare rece
Şi-un aer de metal
Mă îndepartează, Doamne
De un ianuarie ideal.

Din 17 ianuarie 2006

Decembrie pustiu


Decembrie te-ntoarce şi uită,

Alungă-ţi nămeţii din mine

Te opreşte o clipă şi-ascultă

Cum bate vântul prin ruine.

.

Cu albele-ţi lacrimi, ninsoare,

Pustiu, singuratic, mai plânge,

Imaculată zăpadă,

Şi paşii ca urme de sânge.

.

Năpraznic, ca frigul, tristeţea

Te-alungă iubito şi ştiu

Mie ce-mi mai rămâne,

E acelaşi Decembrie pustiu.

E iarnă şi ninge


_________________

E iarnă şi ninge
Ceresc intonat
În palmele-ntinse
Colindul acesta ciudat.

E iarnă, Tristă Fecioară
Prin sloiuri apucă,
Cu pruncul în pântec.
Bizară nalucă…

E iarnă, orasul
Nămeţii îşi paşte,
Aleargă Fecioara,
Pruncul se naşte.

Din iarnă


Sunt convins că foarte puţini dintre voi mă cunosc drept poet, iar cei care ştiu despre asta n-au prea avut ocazia să citească versuri scrise de mine. M-am gândit că ar fi frumos să vă fac câte un cadou, dacă reuşesc, şi să public aici pe blog câte o poezie în fiecare zi de luna asta. Voi începe cronologic şi tematic, cu cele care vorbesc despre Decembrie şi despre iarnă. Pornesc cu o poezie scrisă în 29 decembrie 2004, denumită simplu, “Din iarnă

Noi doi şi-afară vânt.

Noapte.

E liniste deplină, de mormânt.

Cerul fără stele,

Somnul fără vise.

Ger.

Străzile sunt ninse.

În casă lângă tine

E aşa de cald

Şi-n sobă lemnele uscate

Încă ard.

Eu simt caldura ta

Dar simt şi gerul de afară.

Târziu,

Şi-i vânt, şi noapte asta

E bizară.