Despre zâmbetul ce-l meriți


E ciudat şi trist în acelaşi timp, cum se schimbă un om. Statornicia, oricât ne-am lovi cu pumnul în piept, e o iluzie, consecvenţa o utopie. Însăşi esenţa omului trebuie să fie motivul de a nu crede în jurămite, cele auzite de la alţii sau cele rostite de propriile buze. Sentimente ce erau mândria propriei mele existenţe s-au stins năpădite de timp, presupus uitate din pricina amintirii acelor dureri pe care inima nu mai vrea să le cunoască. Cuvinte pe care altădată aș fi vrut să nu le aud niciodată apar acum precum niște raze de lumină ce se strecoară … Continue reading Despre zâmbetul ce-l meriți

Despre 1 deţembrie


Chit că-i deja 3 decembrie îmi permit să vorbesc despre  ziua noastră naţională şi mai fac un lucru pe care nu l-am făcut până acuma. Adică să pun două posturi în aceiaşi zi. Când eram mic îmi plăcea 1 deţembrie: eram patriot, mergeam cu Flavius să vedem tancurile şi soldaţii, ne căţăram pe garduri şi strigam cât ne ţinea gura “Trăiască România dodoloaţă!” Furam ciocolată de pe tarabe şi spărgeam baloanele copiilor cu acul sau mergeam să-l vedem pe Iliescu. Ne îmbrăcam cu 3 perechi de pantaloni şi seara la artificii fugeam ca nerozii să prindem artificiile alea cu paraşută. … Continue reading Despre 1 deţembrie

Aventuri cu “Ia-mă nene că-ţi plătesc” II


Dacă aş încerca exact să spun când anume s-a întâmplat ceea ce vă povestesc, există posibilitatea să greşesc. Eram prunc, era toamnă şi mergeam la Satu Mare. De la Alba Iulia la Satu Mare e o distanţă bunicică da nu face nimic. Mă duce fratimiu cu maşina până în Oradea, că are drum încolo. “Nici un stres” mă îmbie.” Te las exact pe drumul care duce la Satu Mare şi în două minute eşti în maşină. Îţi dau o diagramă şi şoferii de camion, cum te vad te iau, că eşti de-al lor”  Eu naiv. Mă dau jos în locul … Continue reading Aventuri cu “Ia-mă nene că-ţi plătesc” II

O chestiune de bun-simt


Există un loc în Alba care mi-a plăcut întotdeauna. E aleea aia care începe cam de la poarta întâi a cetăţii şi merge până la crucea albastră aflată la doi paşi de Cimitirul Eroilor. Câteva sălcii se apleacă stinghere peste alee, copaci falnici se înalţă formând un petec verde în mijlocul oraşului. Iarba e îngrijită, şi toamna zona se curăţa cu regularitate de frunze şi gunoaie. Din loc în loc câte o bancă aşezată strategic – la umbră ziua – la întuneric noaptea, îmbie cupluri la intimităţi decente. În capătul aleii un rondou cu flori din mijlocul căruia se înalţă … Continue reading O chestiune de bun-simt

Un chestionar


1. Cand a început pasiunea ta pentru SF şi care a fost “scânteia” care a aprins-o? 2. Cum ai defini Science-Fictionul-ul din perspectiva cititorului? 3. Ce preferi: cartea, filmul, desenele animate sau benzile desenate SF? Ne poţi exemplifica preferinţele tale? 4. Ce teme SF ai propune pe viitor? 5. Crezi ca SF-ul e depăşit de revoluţia tehnologică? 6. Care e ultima carte SF citită? 7. Ce ţi-ai propus să mai citeşti în viitor? 8. Citeşti SF românesc? Dacă da, ce i-ai reproşa? Dacă nu, de ce? 9. Poveşteste pe scurt romanul tău SF preferat. 10. Acum (tot pe scurt) construieşte-i … Continue reading Un chestionar

Aş vrea să nu mai plec niciodată


Noiembrie îşi scutură în prag încălţări noroioase, octombrie tuşeşte îngheţat prin ferestre. Oraşul imens respiră rece, se zvârcoleşte într-un ritm nebun. Blocuri cenuşii se înalţă ca nişte imense turnuri dintr-o fortăreaţă în care figuranţi anonimi se privesc duşmănos. E frig. Oraşul ăsta e într-o goană absurdă, o cumplită agitaţie: vântul şi oamenii se grăbesc împreună… Iar eu te aştept. Te aştept şi frigul viclean se strecoară în mine: cu îndoieli şi teamă, cu resmnare, împietrire sau tristeţe tomnatică. Undeva, în noapte, prin subterane, metroul ce te poartă traversează oraşul. Aceleaşi expresii apăsătoare, aceiaşi oboseală în ochii călătorilor. Te aştept. Acordurile … Continue reading Aş vrea să nu mai plec niciodată

Şase cuvinte, nu cai…


În sticluţa Helionului s-a pornit o mică furtună. Din vorbă în vorbă, din comentariu în comentariu, s-a întâmplat să apară o serie de povestiri din fix 6 (şase) cuvinte. Poate suna ciudat dar nu e… decât un exerciţiu foarte folositor şi dificil în acelaşi timp. Să folosŞeşti şase cuvinte ca să spui o întreagă poveste nu e deloc ceva simplu. Nu zic că m-am documentat şi n-am de gând să fac o istorie a povestirilor de şase cuvinte. Am să vă dau un simplu exemplu  din “străini” apoi unul românesc care mie mi s-a părut de excepţie. Apoi ca să … Continue reading Şase cuvinte, nu cai…

M-am întors!


Care va’ să zică unii moare de ciudă că ce vacanţă lungă şi frumoasă are bloagheru’ aici de faţă! Ce-i drept mi-am propus să reîncep să scriu pe blog deodată cu începerea anului universitar. Şi cum nici prin cap nu-mi trece c-aş fi putut să particip la plicticoasa slujbă de înmormântare a noului an universitar, m-am trezit la 1 (a se citit 13:00).  Băut ceaiu’. Nici postul ăsta nu-mi propun să fie prea lung.  M-am întors, şi gata! Nu vă mai păcălesc cu statusuri frumoase doar ca să-mi intraţi pe blog şi să muriţi de ciudă că eu-s încă în … Continue reading M-am întors!

Xeroxisme


Romînia e o ţară copiată cu stînga. Dacă Romînia asta ar fi un om l-aş lua de guler şi l-aş lua la întrebări. Se pare că l-a foarte îndobitocit comunismul. Înainte de 23 august (Trăiască Partidul – Trăiască Romînia Socialistă) eram foarte buni prieteni cu francezii. Mă refer aici la perioada de dinainte de primul război mondial, şi la perioada interbelică. Perioada aia când Bucureştiul era Micul Paris şi se foloseau tot felul de franţuzisme. Adică romînul şi francezul au fost mereu buni prieteni că au temperament asemănător. La revoluţie (care după mine a fost jumătate revoluţie, jumătate LOVITURĂ DE … Continue reading Xeroxisme

7 (şapte) regrete


1. Că nu mai stiu să găsesc circumstanţe atenuante atunci când cineva îmi greşeşte, cu voie sau fără voie. Că oamenii nu mi se mai par aşa de frumoşi cum îi vedeam până acum câţiva ani. 2. Că nu mai pot să consider iubirea ca fiind ceva ultim, absolut. Nici că ea e esenţa vieții şi condiţia restaurării fiinţei umane. 3. Că nu mai ştiu să scriu versuri. 4. Că trece timpul şi-l simt că trece degeaba, fără ca eu să realizez nimic care să conteze. 5. Că am acceptat atâta timp să fiu o povară pentru alţii când puterea … Continue reading 7 (şapte) regrete